Cinci reguli de urmat in dezvoltarea personala

reguli

Nu sari nici o treapta. Oricat de mult ne-am dori, din pacate sau din fericire, nu exista scurtaturi in dezvoltarea personala. Trebuie sa urcam fiecare treapta in parte pentru ca doar asa putem dobandi abilitatile necesare pentru a le urca pe toate.

Vezi cat timp liber ai si cum il ocupi. De foarte multe ori ajungem sa ne plangem ca nu putem realiza ceva pentru ca nu avem destul timp dar daca am sta sa numaram cate ore petrecem in fata televizorului, jucand jocuri pe calculator, vizionand filme, cu prietenii in oras, sunt sigur ca am ajunge la un numar semnificativ de ore. Ore pe care nu consideram ca le pierdem aiurea ci le incadram la relaxare. Dar adevarul este ca daca exageram cu relaxarea nu vom ajunge altceva decat niste mari lenesi. Este foarte benefic sa ne relaxam dar trebuie sa o facem calculat.

Schimba-ti obiceiurile negative. Suntem suma obiceiurile noatre zilnice. Nu este nici o mare filozofie la mijloc. Facem un lucru de mai multe ori, din placere sau din obligatie…ajungem sa-l facem zilnic sau aproape zilnic…si cu timpul el ajunge sa ne influenteze viata.

Ai grija cu cine intri in contact. Cu siguranta ca ai mai auzit vorbe gen: “spune-mi ce prieteni ai ca sa-ti spun cine esti”; “daca stai printre lei vei deveni unul dintre ei”; “venitul tau este egal cu suma aritmetica a veniturilor celor mai apropiate cinci persoane din viata ta”. Dar oare ai facut ceva in sensul asta? Ai incercat sa schimbi ceva in legatura cu mediul in care traiesti, cu persoanele de care te inconjori? Azi suntem ceea ce suntem datorita/din cauza persoanelor care fac sau au facut parte din viata noastra. Poate suna putin cam dur dar nu este chiar asa. Nu spun ca este vina lor pentru ceea ce suntem azi (mai mult ca sigur ele ne-au vrut doar binele). Ceea ce vreau sa spun, de fapt, este ca noi putem alege cu cine sa ne petrecem timpul si ca vina este in totalitate a noastra. Asta nu inseamna ca de maine trebuie sa rupem orice legatura cu oamenii pe care ii cunoastem si sa ne facem alti prieteni. Insa putem sa ne marim cercul de cunostinte si sa ne petrecem o parte din timp in compania unor oameni cu care impartasim aceleasi visuri. Unde intalnim acesti oameni? Raspunsul este: peste tot. Trebuie doar sa deschidem bine ochii.

Fii disciplinat si responsabil. Nu putem ajunge nicaieri daca nu suntem disciplinati si resposabili. Aceste doua lucruri se pot invata la orice varsta si trebuie sa incetam sa ne mai ascundem in spatele vorbelor: “ce sa fac daca asa sunt eu?”. Disciplina ne ajuta sa mentinem ordinea in viata noastra iar simtul responsabilitatii ne ajuta sa ne mentinem pe drumul cel bun.

Mi-ar placea sa-mi spui parerea ta cu privire la aceste cinci reguli si, deasemenea, as fi interesat sa aflu ce alte reguli consideri tu ca sunt esentiale in dezvoltarea personala.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *